Tabăra Vivens “Reîntoarcerea la Natură” - un fel de feedback

De câteva zile (mai bine zis cam de o săptămână) m-am întors din tabăra Vivens "Întoarcerea la Natură".
Mi-a luat ceva timp să îmi revin la simţiri normale de fiinţă plătitoare de taxe, dar până la urmă, ascultând minunata voce a lui Michael Buble, am găsit avântul să scriu despre lucrurile minunate care s-au întâmplat acolo, în Pioana Godea, şi despre oamenii tare, tare frumoşi pe care i-am cunoscut.
Am plecat înspre cabana la care s-a ţinut tabăra cu sentimente amestecate ca o pungă de mix chinezesc...dulce-acrişoro-amărui şi cu nişte fluturaşi timizi în stomac. Nu ştiam ce fel de oameni o să întâlnesc, nu ştiam cum o să reacţioneze la workshopul de şamanism pe care urma şă îl susţin şi nu ştiam în ce măsură yoga şi şamanismul pot coexista, fie şi într-un loc minunat cum este Poiana Godea.
După un urcuş cu ceva peripeţii şi un îneput solid de febră musculară, odată ajunşi la cabană, toate temerile s-au împrăştiat când am fost întâmpinată de o mână de oameni calzi, primitori, dar mai ales curioşi. Foamea ne-a adus la socialzare rapidă, iar până la ora de începere a workshopului simţeam că eram în locul potrivit la momentul potrivit...
Şi aşa a îneput o serie de patru seri (şi nopţi) de bătut toba în jurul focului, de împărtăşit experienţe frumoase, mai puţin frumoase şi deloc frumoase, seri în care nu am putut să nu admir forţa cu care toţi cei prezenţi acolo se aruncau cu toată dăruirea în puternice experienţe de autocunoaştere şi recunoaştere...
Şi apoi veneau dimineţile cu yoga; dimineţi frumoase, cu soare, ce păreau să aşeze exact la locul potrivit tot ceea ce se întâmplase de cu seară. Sinceră să fiu am fost foarte plăcut surprinsă de uşurinţa şi aerul firesc cu care curgeau exerciţiile, de vocea blândă dar fermă a lui Ovidiu, care părea să conducă exact acolo unde era nevoie. Am fost şi încă mai sunt uimită de felul în care practicile de yoga se leagă perfect cu cele din şamanism (sau poate că practicile şamanice se leagă cu cele de yoga? - ce mai conează ordinea...).
Şi aşa au trecut zile şi frumoase şi grele, cu suişuri şi coborâşuri, cu făcut mâncare la ceaun şi spălat la râu - mereu cu ochii în patru să nu tragă cu ochiul şi nea' Pipernea - şi cu ore frumoase în care fiecare îşi aştepta cuminte rândul la hamacul sacru...
Deci da, se poate (un fel de "Yes, we can!" mioritic)! Da, yoga şi şamanismul sunt două practici foarte compatibile şi a căror legătură aştept cu nerăbdare să o explorez. Şi da, se urzesc nişte planuri frumoase în acest sens!
Le mulţumesc Ilincăi (care a făcut ca totul să meargă strună) şi lui Ovidiu (care mi-a dat multă şi frumoasă inspiraţie) pentru că m-au invitat să mă (re)întorc împreună cu ei la Natură şi pentru încrederea pe care au avut-o în mine şi sper ca, pe lângă începutul unei frumoase colaborări, această tabără să însemne mai ales începutul unei prietenii deosebite.

Şi din nou zâmbesc şi îmi dau seama cât de norocoasă sunt. Iubesc munca asta aşa cum este ea - şi frumoasă şi grea - dar cel puţin la fel de mult iubesc oamenii pe care am privilegiul să îi cunosc prin intermediul ei...oameni frumoşi şi calzi, puternici şi curajoşi, oameni de la care de fiecare dată am atât de mult de învăţat...

Introducere in shamanism, 7-8-9 august, Bucuresti, Casa Satya

Nierika- Poarta dintre Lumi
(www.nierika.ro) va invita la un

Workshop experiential de introducere in samanism

in zilele de 7, 8 si 9 august 2009, in Bucuresti , la Casa Satya, str Banu Manta nr. 25 , langa primaria sectorului 1(vezi www.satya.ro pentru harta ) .

In acest workshop vom incepe explorarea personala a universului
samanului, invatind sa practicam calatoria samanica si implicindu-ne
activ in largirea granitelor perceptiei noastre de sine. Lumea
spiritului se afla la o bataie de toba, la o bataie de inima
departare/apropiere , in noi insine.
Vindecarea samanica este un corp de practici care de mii de ani isi
dovedeste profunzimea si eficienta in a aduce alinare si sfat
intelept. In acest weekend vom explora practici de divinatie samanica
atit de inceput cit si avansate, practici de diagnosticare a starii
de sanatate a cimpurilor emotionale, precum si
practici de inceput in vindecare si recuperarea sufletului.

Vom explora legaturile noastre cu ghizii nostri spirituali si cu animalele
noastre de putere si ceea ce au ei/ele sa ne spuna.
“Universul e un sentiment†, spunea Don Juan al lui Carlos Castaneda.
Aceasta nu este o metafora.
In a treia zi de workshop ( duminica ) ne vom implica in explorarea luminii
interioare si in practicile alchimice de transmutare in lumina si
iubire a toxinelor noastre spirituale. Vom explora ranile noastre
sufletesti si modul in care ele sunt cu adevarat porti catre puterea
noastra si catre darurile noastre. Constientizarea si asumarea
responsabilitatii merg mina in mina cu pasirea in propria noastra
putere, cu stralucirea Luminii Divine interioare.
Participarea la acest seminar va califica pentru a participa la
seminariile post-introductive, mai avansate, pe care le organizam.

Detalii despre programele imediat urmatoare ( Vision Quest , Plant Spirit Medicine , Soul Retrieval , Practitioner Programme , Extraction Medicine etc ) puteti accesa la adresa http://seminariideshamanism.blogspot.com/

Marturii si experiente ale participantilor la seminariile introductive
organizate de noi puteti citi la adresa de web urmatoare : http://www.nierika.ro/blog/?p=60 .

Cursul va incepe vineri 7 august la ora 18:00 . Va rugam sa ajungeti la Casa Satya la ora 17:30 . Programul zilelor de sambata si duminica este 10 a.m-6 p.m. , cu pauza de pranz si pauze de confort .

Pentru inscriere si informatii suplimentare , scrieti e-mail la aurelmocanu@yahoo.com sau sunati la 0722 539 123 , 0747 062 981 .

Lucruri care ne dau aripi

Întotdeauna am spus că pot fi fericită cu foarte puţin...iar dacă ar fi să dau câteva exemple din acel "puţin" care îmi face sufletul să cânte, aş spune aşa: O rază de soare pe înserate printre copacii pădurii, zăpada sclipind într-o dimineaţă geroasă, o farfurie de brânză de burduf cu roşii într-o zi călduroasă de vară, muzică bună în loc de cină, o noapte de dans după o săptămână în care m-am ocupat de lucruri foarte importante, dar pe care până luni o să le uit, bucuria câinelui meu când mă întorc acasă, o mângâiere, o îmbrăţişere în tăcere, sunetul frunzelor când bate vântul toamna...acestea sunt o parte din acele mici momente când mintea îmi tace şi sufletul se bucură...

Şi totuşi, într-un mod ce îmi pare nefiresc, aceste momente sunt mai degrabă excepţia şi nu regula.
Ne-am creat o lume în care aceste sclipiri sporadice de fericire şi speranţă sunt mici evadări dintr-o multitudine de probleme. Trăim într-un ritm care ne arată planuri glorioase cu bugete fantastice care în mod sigur vor duce la nimicirea oricărei nefericiri.
Şi totuşi această stare e o fata morgana care ne scapă printre degete cu foarte mare încăpățânare, iar nimicirea nefericirilor nu se întâmplă niciodată...
Ne concentrăm la planuri mari, răspundem silitori la întrebarea "Unde te vezi peste cinci ani?", ne verificăm situaţia contului de cel puţin o dată pe zi, nu uităm niciodată să terminăm rapoartele la timp sau să ne planificăm concediul cu cel puţin şase luni în avans. Cu alte cuvinte, ne ţinem ocupaţi cu ţeluri mari şi nobile care o să ne asigure bunăstarea, bunăstarea noastră, pe cea a copiilor noştri şi pe cea a copiilor copiilor noştri.
Şi cu toate aceste planuri măreţe şi ţeluri nobile ajungem seara acasă, ne aşezăm în pat, închidem ochii şi simţim că nu ar fi nicio diferenţă dacă ne-am trezi mâine sau peste doi ani.
Iar a doua zi ne trezim, ne facem curaj şi reintrăm în joc.

Poate că unii dintre noi se revoltă citind aceste rânduri, iar micul nostru prieten al cărui nume începe cu "e" şi se termină cu "go" spune: "Dar nu, aşa era şi viaţa mea, dar acum s-a schimbat!"
Cădem zi de zi în această mică şi isteaţă capcană care mereu găseşte alte forme şi feţe.
Înlocuim planul financiar pentru următorii cinci ani cu practici laborioase care au scopul măreţ de a ne aduce iluminarea. Citim zi şi noapte cărţi scrise de oameni mult mai evoluaţi. Participăm la toate cursurile (din fericire putem găsi pentru fiecare gust cel puţin un curs pe lună) care apar, renunţănd la concediul de peste şase luni...Facem tot ce ne stă în putinţă să găsim el dorado-ul numit fericire, iar atunci când nu reuşim să ajungem la ea suntem convinşi că greşim undeva şi încercăm să căutăm alte şi alte metode, alte tehnici, alte iniţieri...

Şi nimic.

Ceea ce obţinem păleşte după o zi sau două, ne reîntoarcem în vria traiului nostru şi sperăm ca data viitoare să fim împliniţi pentru trei zile în loc de două, pentru două ore în loc de una...
Şi aici mă întreb...Oare nu ar fi viaţa noastră mult mai simplă şi frumoasă dacă pentru cel puţin cinci minute pe zi ne-am permite să nu mai privim imaginea de ansamblu, ci să ne oferim o clipită alături de lucrurile care ne dau aripi? Oare practicile noastre cotidiene (de orice natură ar fi ele) nu ar fi mult mai simple dacă în fiecare zi ne-am acorda cinci minute ca să zâmbim? Şi oare nu lucrurile simple sunt cele mai frumoase şi fireşti?

Cum ar fi viaţa dacă cel puţin o dată pe zi am zâmbi din tot sufletul, cu toată fiinţa şi ne-am permite să ne îndreptăm privirea către acele lucruri mărunte care fac imaginea de ansamblu să pară o joacă de copii?
Voi de câte ori aţi zâmbit astăzi?

Eu am avut noroc.

Azi am zâmbit o dată.

În loc de bun venit

În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru feedbackul pozitiv pe care l-am primit din partea voastră. Simt multă susţinere şi asta mă face să sper că împreună vom reuşi să aducem la îndeplinire acest vis frumos pe care acum îndrăznesc nu numai să îl visez, ci şi să îi dau un pic de avânt...

Ceea ce îmi doreşte sufleţelul, şi ideea de la care de fapt a pornit acest blog, este dorinţa de a crea un loc, un cotlon, în care oameni diferiţi, cu practici diferite, să împărtăşească experienţele lor, lucrurile care le dau aripi. Şi când spun "experienţe", nu mă refer doar la experienţele "spirituale" (încă nu m-am împăcat pe deplin cu acest termen, întrucât îmi inspiră o anumită idee de separare...ca şi când nu tot ceea ce facem este spiritual...).
Mi-aş dori să împărtășim pasiunile noastre, lucrurile şi/sau practicile care ne fac să ne simțim împliniţi, compleţi, vii, iubiţi şi iubitori în acelaşi timp; nu contează că vorbim aici de călătorii şamanice, yoga, meditaţii, dans, pictură, teatru, muzică, etc.

Ceea ce aş dori din tot sufletul să evităm, sunt polemicile de genul "Ba calea mea e mai bună!" Haideţi să simţim "miezul" care ne face pe toţi să găsim punctele comune, locul din care înţelegem tot, locul din care sufletele noastre vorbesc aceeași limbă.

Acestea fiind spuse, propun să îi dăm drumul!
M-aş bucura tare mult dacă aţi posta la comentarii sau mi-aţi trimite pe email (ioanamaria.iliut@gmail.com), pentru a le posta eu, articole, linkuri, ganduri, propuneri de proiecte, şi/sau orice vă inspiră pe voi (în spiritul celor scrise mai sus).

Vă îmbrăţişez cu drag şi abia aştept să ne vedem/ auzim/ scriem.

Cu drag,
Ioana

Câte ceva despre mine

Mă numesc Ioana-Maria şi de curând m-am întors în frumosul meu oraş natal, Sibiu, direct din jungla Amazoniană. Şocul a fost foarte mare şi am simţit nevoia să facilitez pentru zona Ardealului, dar nu numai, existenţa unui “colţişor spiritual”, la care să participe oameni de diferite religii, orientări spirituale şi de ce nu, politice, oameni pe care să îi unească glasul sufletului şi nimic mai mult (ca şi când ar exista mai mult de atât…).

De profesie sunt traducător şi interpret, dar până nu demult am pendulat prin învăţământ, prin lumea modei, dar şi prin ingrata lume a industriei alimentare (ciudată combinaţie, ştiu…) şi toate aceste pendulări s-au datorat marii mele pasiuni – limba germană.

De mică am fost însă vădit atrasă de natură ca de o mamă blândă şi iubitoare, dar şi de metodele tradiţionale de vindecare; totuşi simţeam că ceva încă îmi lipseşte…

Dintr-o zi însorită de octombrie însă, viaţa mea a luat o turnură minunată atunci când l-am cunoscut pe cel care acum este dragul meu prieten, Aurel Mocanu. Cu vocea lui blândă, cu accentul lui “Aurelian” (o autentică şi minunată combinaţie între dulşili grai moldovinesc şi ardeleneasca mea iubită), dar mai ales cu glasul adânc al tobei lui, mi-a făcut cunoştinţă nu doar cu şamanismul, ci mi-a deschis ochii spre o cale de care mă minunez şi acum la fel ca şi atunci.

Din acea zi de octombrie 2007, totul s-a schimbat, paşii mei s-au îndreptat spre drumuri nebănuite (atât la propriu cât şi la figurat), iar sufletul meu a avut onoarea să cunoască oameni şi dascăli minunaţi. Dintre aceştia aş dori să îi amintesc (în afară de minunatul Aurel Mocanu) pe Howard G. Charing, Doris Rivera – Lenz, Barbara Gramlich, Cornelia Nicola Sindhu Niza, dar în primul rând pe marele maestru, pictorul vizionar, şamanul şi marele om care este Pablo Amaringo.

De asemenea vreau sa îi menţionez pe toţi oamenii pe care i-am cunoscut în timpul cursurilor de şamanism, de la care am avut de fiecare dată de învăţat lecţii mai blânde, sau…mai puţin blânde…

În aceşti ani am călătorit mult şi departe, şi asta nu numai cu ajutorul tobei sau a “calului şamanului” cum mai este ea numită, dar şi cu avionul, trenul, maşina, peki-peki (barca cu motor tradiţională din jungla amazoniană) şi probabil altele, de care nu îmi amintesc acum…

Am participat la cursuri de Recuperare a Sufletului, Muncă Psihopompă şi Medicină prin Extracţie, Vindecare cu Spiritele Plantelor, Puterea Străbunilor şi multe altele şi am parcurs Programul de Practicanţi Şamanici susţinut de Howard G. Charing, cofondator al Centrului pentru Şamanism Contemporan “Eagle’s Wing”. De asemenea am avut ocazia să particip la ceremonii San Pedro şi Ayahuasca în Peru, ceremonii care mi-au permis să petrec o clipită în cele mai adânci abisuri ale propriei mele fiinţe, dar şi în frumuseţea marelui mister numit viaţă.

De ce iubesc şamanismul şi aceste metode minunate de vindecare? Pentru că nu încetez să fiu uimită de miracolul, de frumuseţea şi simplitatea lor. Pentru că de fiecare dată când lucrez cu oamenii, văd în ochii lor cât de adânc ajunge. Pentru că mă simt mică în comparaţie cu ceva foarte mare. Pentru că încep să învăţ ce înseamnă să fii smerit. Pentru că am înţeles că nu suntem separaţi, nici unii de alţii nici noi de noi înşine.

Pentru că iubesc să fiu om!

Tabăra Vivens “Reîntoarcerea la Natură” 19-26 iulie 2009

Tabara se va organiza la o cabana izolata, la munte, langa satul Sibiel, la 15 km de Sibiu , intr-un spatiu deosebit. Se poate locui atat in cabana, cat si la cort. Programul este realizat de Ovidiu Jumanca, psiholog si profesor yoga Sivananda Ashram si de Ilinca Petrescu, psiholog si terapeut sub supervizare.

Programul include:

- meditaţie şi şedinte de yoga

- ateliere interactive ce folosesc tehnici din psihodramă, metode din psihologia şi dinamica grupurilor, tehnici de yoga şi meditaţie în plan subtil, meditaţii dinamice.

- explorări şamanice şi modalităţi de reconectare cu Natura

Iar seara, foc de tabără şi voie bună!

Este o ocazie de a experimenta şi de a ne apropia de energia muntelui şi a naturii şi de a intra în contact cu noi înşine.

Pentru mai multe detalii click aici

Informatii si inscrieri:

Ilinca Petrescu

Tel: 0741 164 254

Web: www.vivens.ro

E-mail: contact@vivens.ro