Loading...

miercuri, 14 octombrie 2009

POVESTEA ELIBERĂRII MELE PERSONALE de LIHI LAPID, jurnalistă

Mai devreme am intrat şi eu, ca tot omul cibernetic, să îmi verific contul de facebook...iar între poze, prostioare şi cunoştinţe aproximative am găsi următorul text postat de o femeie faina, ziua om de afaceri iar seara profesoară de...salsa.
M-a uimit, m-a bucurat, mi-a aşezat un imens zambet pe buze.
Aşadar, savuraţi:

Eu renunţ la munca de Sisif, lipsită de sens şi plină de nervi, de a menţine o casă mereu sclipitoare si curată, în orice moment, pentru a fi pregătită de musafiri. Caci tot nu reuşesc.
De acum voi aranja casa doar cu puţin timp înainte de a sosi musafirii. Niciun moment înainte. Şi asta, pentru ca preţul acestei munci îmi este prea mare şi greu..
Nu veniţi fără să telefonaţi înainte, căci nu voi deschide.
Am hotărât că nu voi mai continua goana de a fi mereu aranjată după ultimul strigăt al modei.
Strâmt, larg, înalt, jos, până la genunchi, sau până la glezne. M-am săturat! În special după ce m-am străduit de câteva ori, şi până la urma tot am arătat ca o paparudă.
Gata. Eu ma eliberez..
Îmbrac de acum doar ceea ce vreau eu. După mine, creatorii de moda să faca ce-or vrea.
Renunţ la toţi pantofii care nu sunt comozi.
Ma reîntorc la înalţimea normală a tocurilor, la posibilitatea de a alerga atunci cand întârzii, să dansez când sunt fericită şi să mă mişc în voie, când ies cu treburi în oras, fără să visez la întoarcerea mea acasă, când îi pot scoate din picioare.
Renunţ la visul burţii lipite, ca o scândură şi la coapse slabe ca nişte cârje.
Aşa ceva nu se va mai întâmpla. Voi devia spre a mânca mai mult dulce din când în când, voi mânca hamburgher la ore târzii şi, din când în când, mă voi răsfăţa cu cartofi prăjiti. Apoi, voi merge la sala de sport, este pedeapsa pe care sunt pregătită să mi-o ofer, dar nu voi mai renunţa la mine, până în străfundul sufletului. Căci nicio campanie nu mă aşteaptă, şi niciun ROBERTO nu-mi va face curte, decât pentru că mi se cuvine. Am crescut. M-am maturizat.
Renunţ să le mai fac pe plac tuturor, pentru ca să gândească că sunt perfectă.
Căci eu nu sunt. Sunt normală, simpatică şi mereu pregătită să ajut, dar până la un anumit punct. Atunci când depăşesc acest nivel, mă străduiesc prea mult şi dau prea mult, la sfârşit mă enervez.
Ma enervez pentru că constat că totul este primit ca pe ceva de la sine înţeles. Şi atunci devin de-a dreptul insuportabila. Păcat.
De acum, eu dau doar atât cât vreau să dau.
Renunţ la faptul de a fi mereu prezentă la nevoile oricui şi la poveştile sufleteşti ale oricui. Mai ales pentru că voi niciodata nu mă întrebaţi dacă pot.
De acum, eu cern cui răspund şi cui nu. Lăsaţi mesaj. Vă promit să revin. Nu o luaţi ca pe ceva personal, căci, simplu, nu pot vorbi acum. Şi sunt de acord cu acest lucru, atunci când şi voi veţi proceda la fel.
Renunţ să mai fiu geloasă.
Nici asta nu reuşesc să o fac. Mereu vor fi altele mai aventuroase, mai răbdătoare, mai băgăcioase, mai înţelegătoare, care ştiu să pună graniţe, care ştiu să fie mai mămoase şi care să obţina mai multe succese. Însă, niciuna, copiii mei dragi, nu vă va iubi mai mult precum o fac eu. Şi, atunci când trebuie, eu pot să vă aduc luna de pe cer, în plină zi, pentru voi. Însa nu pot face acest lucru în fiecare minut sau secundă. Scuze.
Renunţ la obligaţii. Căci obligaţiile mă determină să vreau să fiu mereu plină de success, să fiu mereu perfectă, gospodină desăvârşită şi mereu aranjată, exactă şi zâmbitoare tot timpul.
Până acum nu am reuşit să fiu aşa.
De fapt, degeaba mă străduiesc şi până la urmă sunt mereu nervoasă şi ranchiunoasă, în special pe mine însămi.
Am convingerea că dacă voi face mai puţine eforturi, voi reuşi să fac mai mult şi cu toţii vor avea de câştigat. Şi, în special, EU.

Rezultatele eliberarii mele:
DEJA MĂ SIMT MAI BINE…
Iată câteva lucruri pe care avem dreptul sa le spunem:
1. Nu sunt disponibilă
2. Nu pot face
3. Nu am dispoziţie
4. Nu-mi vine să fac asta
5. Nu

Niciun comentariu: